Diverse

De ce ar trebui să realizezi o coafură în 45 minute?

Azi, vreau să dezbatem acest subiect controversat oarecum printre cliente și stiliști.

Vreau să afli și părerea mea.

Ascultă mesajul audio, sau citește articolul până la final. 🙂

Hai să-ți zic un secret: NU TREBUIE!

Fiecare are stilul lui de lucru și pe unii presiunea îi ajută, au rezistență bună în condiții de stres, dar pe alții…îi încurcă extrem de tare.

Acest „trebuie” nu își are locul în acest context.

Știu că suntem în secolul vitezei și ne-am dori ca unele servicii să dureze cât mai puțin.

Și noi stiliștii am dori asta, dar cerințele sunt tot mai mari, noi de cele mai multe ori suntem nevoiți să improvizăm, ba să ascundem o lungime de păr, ba să creăm volum sau un coc din 2 șuvițe subțiri.

Discut zilnic cu colegi din domeniu, pentru că vreau din toată experiența mea să dau mai departe.

Foarte mulți îmi spun:

„Clientele mele nu au răbdare, vor să fie gata în 30-45 min sau chiar mai repede, nu vor nici să le pregătesc părul, așa e aici în zonă…”

Pfuuu…ce noroc am că lucrez în Cluj, unde clientele nu se grăbesc nicăieri.

Glumesc!

PESTE TOT ÎN LUME E AȘA, ne gândim continuu cum mai putem economisi puțin timp, vrem să facem multe lucruri, DAR clientele, în fond, nu vor fușereală! Garantez!

Am ajuns la o concluzie:

„Zona” ți-o faci tu, ca stilist.

Dacă pentru tine este important să respecți niște pași, în cazul acesta *pregătirea părului*, care te ajută la un rezultat mult mai bun, atunci îți faci regula, o respecți, te respecți și pe tine și nu faci compromis.

Nu fă o scuză din asta! nu considera că din cauza timpului nu ai coafuri wow în portofoliu!
Te minți pe tine!

Faptul că nu știi să îți impui stilul de lucru este altă poveste, ține de încredere, etc.

Am găsit o comparație bună ca să evidențiez importanța pregătirii părului:

Dacă ai fi…

🛠 instalator de gaz, ai sări etape pentru că clientul vrea mai repede și trebuie să plece de acasă?

🧑🏼‍🍳 bucătar, ai fierbe mai puțin legumele și carnea pentru că ai auzit că un client din restaurant are copil mic și se grăbește?

🧹 un om care se ocupă de curățenie, ai putea spăla pe jos fără să aspiri pentru că…grabă?

Te-ai chinui maxim cu mopul pe jos dacă nu ai aspira, așa e și cu părul dacă nu este prelucrat înainte, te chinui să îl modelezi.

Cu ce cost ai sări aceste etape?

De ce să sari peste pregătirea părului?

”Bine, Crinaa, știu ce zici, dar clientele MELE nu vor să le pregătesc părul, îmi spun: hai fă-mi repede ceva că e bine.”

Asta e următoarea frază care o aud.
Și sunt convinsă că ține de poziționare, de relația cu clienta care e poate mai apropiată decât ar trebui și ea nu te mai vede ca un specialist, oh, ar fi multe de povestit aici, dar ma rezum la câteva cuvinte:

Clientele nu trebuie să își dorească sau nu să le pregătești părul când le coafezi.

Este parte din proces, nu e la alegere.
Tu ca specialist, te asiguri că faci asta pentru un rezultat bun. Ține de tine aspectul acesta.

Ele vor să se răsfețe, să fie frumoase, nu să aleagă etapele coafurii.

Știi ce zic?

Dar depinde muuult de tine!

Dacă vrei să fii un stilist profi

Setează timpul necesar unei coafuri și nu omite pași importanți doar ca să termini repede, altfel:

  • riști să fii dezamagit de rezultatul final
  • nu te diferențiezi deloc în piață, repede și inestetic mai sunt care fac
  • rămâi la un tarif de sub 100 ron/ coafură pentru că nu simți că ai pe ce să ceri mai mult
  • n-ai nicio poză de postat pentru că nu îți place cum arată
  • va fi și clienta dezamăgită pentru că vrea repede, dar gândul e tot la poza de pe Pinterest
  • îți scazi încrederea în tine și în ce poți să faci.

Crede-mă că auzim cu toții
„Vreau doar niște bucle simple!”

„De ce durează așa mult?” întreabă clientele.

Nu-i nicio problemă, clientele nu sunt în domeniu și nu e datoria lor să știe tehnici și chestii. Plus că nu e nevoie să ne atacăm singuri și să interpretăm.

Dacă noi stiliștii ne asigurăm că lucrăm frumos si rezultatele le atrag, timpul nu va fi o problemă.

Are sens ce scriu?

Dar e de muncă…avem de descoperit, în noi, ce anume ne dorim…multe cliente pe bandă rulantă, bani mai puțini, 18 ore în salon?

Sau mai puține cliente, care sunt dispuse să plătească mai mult, care apreciază atenția noastră, care preferă să nu sărim etape pentru că vor un rezultat spectaculos.

Eu personal, merg pe varianta a doua.

Banda rulantă am scos-o din modul meu de lucru odată cu nașterea fetiței mele. 👼

Mi-am dat seama că acel ritm nu se mai potrivește cu noua mea etapă din viață.
Mi-am dorit mai multă liniște, să mă bucur mai mult de coafuri, să aloc timpul necesar și să nu îmi fie teamă că nu mă încadrez.

Află propriul tău ritm!

Dacă știi că oferi calitate și poți realiza coafuri deosebite care să îți crească portofoliul, imaginea, încrederea în tine, descoperă cât timp ai nevoie în programări, ca să le realizezi.

Fie că ai nevoie de 1 oră și 30 min, 2 ore…

Fă-ți o regulă din asta și nu mai fă compromis! Exercițiul, în timp, va scurta timpul alocat acum, dar pornești de undeva…

Clientele vor percepe această regulă și ca o dovadă de profesionalism și după ce văd rezultatele, îți vor plăti și prețul corect.

Punem pariu dacă vrei.

Acum este momentul să schimbi ceva în modul tău de lucru, înainte să îți umpli agenda pe sezonul 2023.

Gândește-te la imaginea ta, la portofoliul tău, la încasările din sezonul trecut, la timpul tău, la satisfacția ta și vezi ce anume poți să îmbunătățești și să te bucuri mai mult de munca ta.

Dacă ai citit până aici, dă-mi un semn, să nu simt că vorbesc singură. 😀

Zi-mi dacă preferi să mă asculți, în loc să mă citești pentru că vreau ca mesajele mele să ajungă la tine și evident îmi ia ceva timp să le pun la punct astfel încât să nu îți scape ceva. Tocmai de-asta vreau să testez varianta asta cu audio să văd dacă are sens să aloc timp. 🙂

Crina, un alt stilist pasionat de coafuri, ca tine

De ce ar trebui să realizezi o coafură în 45 minute? Read More »

Dansul mirilor și coafura…de mireasă

Carina s-a programat pentru probă la coafura de mireasă.
Am discutat, pe rând, toate detaliile.
Dorința?
Mi-a arătat o poză cu buclele inimioară, acele bucle texturate care se îmbrățișează. ❤️❤️

Hmmm…am zis, ok..hai să vedem ce putem face.

Carina este instructor la Chic Dance și împreună cu soțul ei, Bogdan, ghidează mirii spre cel mai frumos dans în 2, pentru ziua nunții.
Evident că știind asta, am întrebat-o: ai ceva coregrafie specială?

Știu! A fost o întrebare retorică…era clar ca lumina zilei că nu vor avea un dans simplu. 🤦‍♀️

Mi-a răspuns: Da, sunt elemente pe care nu le-am predat încă și altor miri și va fi destul de provocator și interesant.

În mintea mea rula: off, inimioarele mele vor zbura în toate părțile… 😀
I-am menționat atunci că optează pentru cea mai ‘’sensibilă’’ coafură, în sensul că, buclele inimioară sunt fixate în relief și sunt ideale pentru o mireasă care stă mai mult în vitrină. 😆

Era foarte hotărâtă că acea coafură și-o dorește și mi-a confirmat că este în regulă dacă ‘’se mai lasă’’.
Nu mă prea încânta partea aceasta pentru că dorința mea era să reziste maxim tot ce fac, dar în același timp, trebuie să fim și realiști că nu poate să rămână impecabilă o coafură cu păr desfăcut, într-o zi de vară cu un dans de nota 100. 🙂


Am spus atunci: cred că este momentul pentru o declarație pe proprie răspundere, în prezența unui notar, în cazul acesta, pentru că nu garantez cum va rămâne coafura dupa o coregrafie provocatoare.

Am râs amândouă. 😁😁

Am realizat proba, cu extensii, astfel încât să aibă volum, lungime suficientă, dar și o rezistență bună și am stabilit că această coafură rămâne pentru ziua nunții.

După câteva săptămâni, am pornit înainte cu o zi de acasă, împreună cu colega mea Sorina Mărcuș, spre Baia Mare, unde avea loc evenimentul mult așteptat.

Da, a fost vorba despre o deplasare. 🙂

Am început coafurile dis de dimineață.

Carina era în flow maxim și mi-a plăcut enorm vibe-ul ei.👰
Ți-am mai ziiiiis că am parte de cele mai faine mirese, care nu se stresează delooc în ziua nunții.
Le atrag ca un magnet.

Avea un playlist bun, o cameră cu baloane, cu un manechin pe care era rochia S U P E R B Ă, realizată special, la Demetra Boutique.
Pantofii…buchetul, Doamne!!! Era…vis totul!

Toată lumea zâmbea, din orice colț al casei. O familie frumoasă, de la mic la mare.

Apropo, a purtat 2 rochii, marca Demetra Boutique, ca să poată realiza ca la carte toate mișcările, profesioniștii sunt TOP până la capăt. ❤️

A ajuns momentul ei…
Dansa pe scaun… ❤️

Timp de vreo 2 ore și 30-40 minute, poate chiar 3, nu mai rețin, m-am bucurat de vibe-ul ei, iar la final coafura a arătat așa cum își dorea. 👰

Am verificat din toate părțile să văd dacă se observă extensiile, de jos, din lateral, am pus-o să sa miște cu capul în toate direcțiile, ca la dans.

Abia atunci începeam să realizez că dansul va fi…mai mult decât îmi imaginez eu.

Cam așa a arătat la final. 👰 Și tot dansa…❤️

După ce am terminat toate coafurile, am plecat spre casă, cu inima cât un purice. Știam că am dat maxim, că am fixat fiecare firicel, dar abia așteptam un semn de la ea…
Care a venit a doua zi. 🙂

Mi-a trimis poză cu coafura după ce a dansat toată nunta, a dormit (cât a apucat), și buclele inimioară s-au transformat într-un fel de beach waves a doua zi. 🙂

Sincer, am simțit o bucurie imensă. Am crezut că așa va arăta după dans coafura, nu a doua zi. :))
Apoi, am primit și primele poze de la eveniment. ❤️

Foto: The Francisc
Dress: Demetra Boutique

De poveste, tot! ❤️

Și…am primit video cu dansul mirilor. Momentul adevărului…

Melodia…a început și instant am fost piele de găină. INSTANT.

Capul ușor pe spate, apoi mai mult, apoi…am amețit…eu, nu ei. 😂

Simțeam un nod în stomac…mai strâns, tot mai strâns. Ziceam: aoleu, coafura mea! 😂

Dansul era mirific, impecabil, ochii au cedat…erau prea plini de emoții ca să nu scape 2 lacrimi, apoi încă 2 și încă 2.
Parcă eram o mamă la care i s-a măritat singura fiică și s-a mutat în Australia după. 😂😂

Știi că iubesc miresele, mă emoționez și eu, ce să fac?


Am dat repeat, l-am văzut de zeci de ori. Și soțul inclusiv. 😆 al meu! 😆

Am răsuflat liniștită și m-am bucurat ca un copil de o ciocolată.

Am reușit, mi-am zis! Fără notar implicat. 😆

Am făcut o treabă minunată, împreună cu Sorina, colega mea care m-a ajutat la pregătirea părului. A fost muncă de echipă.

Dar totuși dansul! Dansul perfect…
Când vreau să mă încarc cu o stare de bine, dau play și privesc. Mă inspiră cu iubirea lor, unul față de celălalt, dar și iubirea pentru ceea ce fac, pentru dans, pentru muzică, pentru ce e frumos cu adevărat în viața asta.

Ador să văd oameni dedicați, care fac cu drag lucruri, care contribuie la o lume mai bună, care îi ajută pe oamenii care se iubesc să aibă primul lor dans magic. Amintiri care nu se uită niciodată! ❤️

I N S P I R A Ț I E, această stare o am când mi-amintesc de Carina și de ziua nunții ei.

Cred că abia aștepți să vezi o bucățică despre ce tot am scris aici. 🙂
La minutul 2:37 eu am leșinat. ❤️ N-ai cum!! N-ai cum!! V I S !

PS: Pune 2 șervețele de rezervă, poate muzica, mișcările, te vor atinge la suflețel.  🙂  sau sunt eu mai plângăcioasă de felul meu.  🙂 

Cu ocazia aceasta, îi mulțumesc din nou Carinei că m-a ales să fac parte din povestea ei frumoasă, că a avut încredere în mine, că m-a încărcat pozitiv într-o zi de sâmbătă, cu toată energia ei faină. 

Îi recomand cu drag pentru dansul mirilor, dar și pentru cursurile pe care le organizează, deci nu e musai să fii mireasă ca să poți colabora cu așa oameni dedicați. 💃 🕺
Îi găsești aici: http://chicdance.ro. le poți da follow=>> https://instagram.com/chic.dance?igshid=YmMyMTA2M2Y= . 🙂

Deci, ce zici?
Are legătură dansul mirilor cu coafura…de mireasă?


Dacă ești hairstylist și coafezi mirese, în consultația cu ele, află și detaliile legate de coregrafie dacă au. Anumite coafuri pot fi compromise din cauza asta.
Nu strică niciun notar în zonă, pentru cele care nu ascultă. :))

Glumesc! 😆

Ce părere ai despre coafură, dans, poveste? Știi că mie îmi plac feedback-urile, sunt ca un combustibil pentru ceea ce fac. Sunt valoroase, mai scumpe decât motorina. 🤣🤣 Aștept părerea ta la acest articol. Mulțumesc!

Te salută Crina, hair designer-ul cu cele mai faine mirese din lume

Dansul mirilor și coafura…de mireasă Read More »

Coafuri vs. Torturi

Ce legătură au coafurile cu torturile delicioase?

Ei bine, aparent niciuna, dar eu mi-am dorit să le compar pentru că în spatele lor este o dorință: să iasă perfect din prima! 😄

La cursuri, de foarte multe ori vin colege care nu au mai coafat niciodată, dar își doresc maxim să realizeze o coafură perfect, din prima!

E normal să aibă dorința asta, dar după ce le explic ce important e procesul și cum trebuie să se bucure de fiecare mic pas pe care îl obțin, se mai liniștesc. 

Mă ascultă, sunt de acord cu ce spun, dar tot își doresc să iasă foarte bine din prima, și le înțeleg! 🙈

Așa procedez și eu când gătesc! 😃

Eram datoare cu acest articol și iată că reușesc să îl încarc pe blog, azi, din mașină, când sunt în drum spre Sibiu, evident, din dreapta. 🙂

În urmă cu o lună, am avut multe zile de sărbătorit în familie, mai exact, 4. 🙈 

8 ani de la nuntă, ziua soțului, Sfânta Elena (fetița mea are numele Elena), și… ziua mea… Oh, da…am mai adăugat un an!🌸🙈

Șiiiiii..am hotărât să chemăm niște prieteni apropiați & familia la o felie de tort. 

Ce tort? 🎂

Noi i-am chemat, ei au confirmat, dar…nu aveam încă nici o comandă pusă nicăieri. 🙈🙈

PS: în zilele de azi, nu e grav, pentru că peste tot sunt torturi la cofetării, pe care ne putem baza când e o ”urgență” de genu.

O prietenă bună face torturi de casă, dar când am întrebat-o vineri dacă poate să facă 2 torturi pe sâmbătă și pe duminică, mi-a transmis cu părere de rău că nu poate așa din scurt că îi vin și ei musafiri și efectiv nu poate. 

Sincer? Parcă m-am bucurat (Cris, nu te supăra! Ai văzut că m-am descurcat), eu simțeam deja că îmi “coc” o…provocare interesantă. 😃

Ei, a început research-ul, am stat vreo 4-6 ore să caut ce tort să fac, mă uitam la poze, rețete, tutoriale, zeci de comentarii cum să fac, ce să evit…

Pentru mine e o întreagă aventură când mă provoc UNEORI să fac ceva nou…până nu aflu toate detaliile, riscurile și ce au întâmpinat alții în proces, NU MĂ BAG! 😄

Același research îl fac și când e vorba de parenting și tot ce înseamnă să crești un copil, dar asta e altă poveste interesantă! 

Întorc Facebook-ul pe toate parțile, grupurile de rețete, de mămici și de bunici, până știu și ce culoare trebuie să aibă bolul. 🤣🤣

Revin la torturi…

Cu primul nu mă încadram nicicum că am lucrat sâmbătă până mai târziu așa că am cumpărat. 😞

A fost bun, nu comentez! 😁

Dar visam să îl fac eu pe cel pentru a doua zi.🎂

Sămbăta seara am preparat blatul de tort. 🙏♥️

Primul meu blat de tort! 🎉

Nu concepeam niciun eșec😱😃.

Îmi doream sa iasă bine, perfect dacă se putea! 

Rețeta era pentru o tavă mai mică, dar eu am avut o tavă mai mare și nu a fost nicio problemă. Doar nu aveam pretenții să îl fac și cu 5 etaje. :))

Stăteam în fața cuptorului și aveam discuția mea cu Dumnezeu în care…îl rugam să vegheze blatul meu. 🙈

Pe bune!

Mă rugam să nu se lase după ce îl scot. Mereu am avut o chestie când făceam chec, se lăsa după ce îl scoteam, până de curând când am testat ceva rețetă bună. 

În fine… chiar dacă era prima dată când preparam un tort, mi-am dorit din toată inima să iasă ca la carte, egal că nu aveam experiență deloc. 💪🏼💪🏼

Și blatul pufos m-a convins! Mi-a dat energie că sunt în stare să merg mai departe și să fac o treabă bună. 🙈🎂

Mirosul???

Ahhhh…

Pereții din casă erau impresionați! N-au mai pupat ei asemenea arome! 

Am dormit ca un prunc! Doamne Doamne a făcut o treabă excelentă! 🙏

Duminică dimineața devreme, m-am apucat de cremă, de ornarea lui..

Bineeee, ok, prima cremă a ajuns în coș…s-a tăiat! 😡 Zahărul s-a terminat, offff! Mă treceau toate apele!

NU M-AM LĂSAT! 💪🏼

Se mai întâmplă! Doar așa am aflat ce trebuie să fac data viitoare! 🙈

La final a durat 30 min ședința foto. 🤣🤣 Fetița s-a trezit și îl admira de-a dreptu’…îmi creștea inimaaa! 😀

Nu pot să îți explic ce încântată am fost! ♥️

Eram convinsă că va fi și bun pentru că știam ce am pus în el și crema era delicioasă. Nu aveam niciun dubiu!

Ce rețetă? 🙈

Am combinat rețetele cum am putut.🤣

M-am ajutat maxim de aparatul de gătit Thermomix care a făcut mai mult de jumate din treabă și am adaptat rețete clasice la el ca să termin mai repede. 

Acesta este rezultatul și păcat că nu am făcut și o poză cu fața mea fericită. 🤣

Și prin acest articol vreau doar să îți zic că acolo unde este dorință, pasiune, determinare, Universul contribuie și lucrurile ies. 🙏

Poți muta munții din loc atunci când îți dorești cu adevărat ceva, dar e important să începi cu primul pas și să dai maxim în ce faci. ♥️

Și să ai grijă de cremă 🤣🤣.

PS: abia așteptam să îl gust și când a venit momentul să îl tai am fost maxim de încântată că se felia foarte bine și nu se “împrăștia”. 🤣🤣 

Gustul a fost super bun, tortul a fost delicios și a fost lăudat de invitați. 🎂

Ce îmi puteam dori mai mult?

Obiectiv îndeplinit, satisfacția a fost până la cer. 🙈 

Poate ești expertă în torturi și ai uitat bucuria primului tort, eu mă bucur ca un copil că am reușit. 😃

Pe lângă că ornarea unui tort necesită răbdare, exact ca și coafurile texturate. 

Și dacă privești atent, unele coafuri cu texturi vaporoase parcă sunt realizate cu poș-ul de la ornat torturi. 🙈🎂

Dacă îți dorești să realizezi coafuri texturate, superbe, clientelor tale și vrei să înveți rapid tehnica și pașii necesari, te aștept la un workshop.

Poți să înveți tehnici și din tutoriale, doar că ai nevoie de o organizare foarte bună și motivație să te pui serios pe exersat. Uneori asta e o problemă că nu acordăm timp, dar așteptăm rezultate diferite după urmărirea unui tutorial. Plus că e extraordinar de important să folosești produsele de styling în mod corect.

Plus că e extraordinar de important să folosești produsele de styling în mod corect.

Așadar, dacă modul tău de învățare este: “să pui și tu mâna”, să fii corectată dacă e cazul, să simți energia grupului, să socializezi, să filmezi pașii, să îți iei notițe, cursul fizic este ideal pentru tine.

La workshop, creăm cadrul perfect să te poți desfășura. 

Ai din partea noastră un cap de practică de super calitate, produsele de styling Keune (TOP-TOP), bună dispoziție, astfel încât să poți face artă.

Și la final, sărbătorim cu un pahar de șampanie și mâncăm ceva dulce. 🍬🍭

Te aștept cu drag într-una din locațiile unde avem cursuri în acest turneu, pe care l-am inițiat de aproape 2 luni.

Unde ne vedem? 🤗

23-24 iunie SIBIU

13-14 iulie TIMIȘOARA

27-28 iulie TÂRGU MUREȘ

5-6 august BUCUREȘTI

9-10 august CONSTANȚA

20-21 septembrie CRAIOVA

Aici ai mai multe detalii și te poți înscrie direct:
https://bit.ly/workshopcoafuri

Mă bucur că am reușit să închei articolul, nu mai am mult până ajung la Sibiu și mă așteaptă 2 zile pline în care voi da maxim pentru colegele care vin.

Crina, care nu se ”apucă” de torturi, stai liniștită, doar le pomenim când coafăm! 🙂

Coafuri vs. Torturi Read More »

Coafează cu iubire❤️, nu cu presiune🔨!

De fapt…să fie prezentă doar presiunea fixativului…KEUNE! 😀

Ia-ți o grijă de pe cap atunci când coafezi!

TIMPUL scurt pune o presiune fantastică

Acum, că s-a dat START sezonului 2021, bineînțeles, cu emoții că nu știm ce va fi, avem nevoie să ne (re)organizăm puțin.

Clientele deja au început să facă programări și sunt CONVINSĂ că aștepți și tu cu sufletul la gură să le revezi. 🧡

Unele au amânat încă un an evenimentul, altele, au păstrat cu o mică teamă ziua cea mare pentru anul acesta.🙏🏻

Putem doar să ne bucurăm de prezent și să dăm 101% în ceea ce facem acum, indiferent de ce va fi mâine.

Dacă nu ai mai coafat de mult, ține cont că e necesar să-ți acorzi timp să intri din nou în ritm, fii blândă cu tine!

E normal să dureze chiar și cu 30-40 minute mai mult ca înainte, e un proces, nu va dura mult, ai să vezi!

Apropo, cred că deja ai observat că am o ”pasiune” pentru organizare. :)))
Ador să văd procese simplificate și mi-e ciudă uneori că nu reușesc mai repede să implementez, dar mna…așa învăț lucruri noi. 🙂

Azi discutăm despre cum coafăm fără stres, vrei?😀

Știi acel moment când clienta din scaun începe să se uite la ceas, îi sună telefonul și este întrebată când ajunge acasă, poate plânge bebe, sau nu găsește soțul cravata..?

Și ondulatorul se sperie când știe că trebuie să onduleze ma repede, dar cu toate astea parcă numai nu încălzește odată șuvița aceea.

Ce simți oare?
P R E S I U N E cumva?
DA! categoric DA!

Realizezi că trebuie să fie gata clienta cât mai repede și…Doamne, ești fix în spate, la coc și mai ai de aranjat toată partea din față + șuvițele de pe contur (care de multe ori durează mai mult decât ne așteptăm).

STOP!🛑

Nu mai pune presiune pe tine și fă din programări, terapie pentru suflet și un adevărat răsfăț pentru norocoasele care se află în scaunul tău magic. Ele trebuie să se umple de bucuria cu care lucrezi.

🧡Iubești ceea ce faci, nu?
Atunci fă tot ce ține de tine să fie totul cât mai simplu!

Dacă clienta nu știe clar, de la început la ce oră va fi gata, acea programare are mari șanse să se transforme într-o grabă și un rezultat nu tocmai plăcut, iar ceasul un mare inamic. 

Discutam zilele trecute la workshop-ul de la Oradea, cu colegii prezenți, despre graba din timpul programărilor și necunoscutul care apare odată cu o programare.
Și aici mă refer la durata coafurii și complexitatea/ tipul coafurii.

Clientele nu ar trebui să se programeze singure, adică: vreau o programare sâmbătă la ora 8 și pac, noi le notăm. ⏰

Pentru că această variantă aduce presiune, stres, pentru ele și pentru noi.

Clientele poate nu știu cât durează, poate în alt salon a durat mai puțin, sau ele știu doar ora la care și-ar dori să vină.
Și e normal să nu știe detaliile din spatele programării noastre, pentru că aici intervenim noi, că suntem în domeniu.
Ne completăm, facem echipă. 🤝

PS: dacă se programează singure, online, atunci stabilește un timp optim ca să te încadrezi

Le spuneam colegilor că și noi ne-am dori să coafăm în 30 de minute, la fel cum își doresc și clientele să fie gata. Am avea un portofoliu vast și mai mulți bănuți în buzunar…cred :)))
Am putea rapid să ne sustragem pe la ora 11 și să evadăm la o cabană. 🙂

Daaar, majoritatea coafurilor durează mai mult de atât și ca noi să ne putem face treaba și clienta să stea liniștită că va fi gata la timp + cei de acasă să știe clar la cât ajunge ea acasă, trebuie să existe o comunicare clară.

Le-am spus că deja pregătesc un articol pe acest subiect și…TA-DA-MMMM, e aici! 🙂

RECOMANDARE

Primele întrebări pe care să i le acorzi clientei când solicită o programare să fie:
La ce oră trebuie să fii gata? Te-ai gândit la coafură, ce ți-ai dori? (evident faci consultația apoi în salon și vezi ce se potrivește, tipul evenimentului, etc)

ATENȚIE!
Aici posibil ca ea să înțeleagă prin GATA, ora la care începe evenimentul, sau ora la care trebuie să ajungă acasă și poate drumul nu e tocmai scurt.
Ca să nu lungiți povestea, fii clară!

Specifică imediat că este vorba despre ora la care să plece din salon, gata coafată, ca să ajungă acasă în timp util, iar voi să nu fiți pe grabă.

Presupun că tu ai deja un timp pe care îl acorzi mireselor de exemplu, sau coafurilor de ocazie în funcție de complexitate, sau poate ai chiar un timp maxim de care ții cont când ai o clientă nouă care nu știe ce anume vrea când se programează. Asta e valabil și pentru clientele care nu sunt mirese.


Eu de exemplu, prefer să realizez o probă mireselor și am o consultație înainte, fie scrisă, online, sau chiar fizic când e posibil și așa, știu exact cât va dura în ziua nunții.

Până aici, totul clar, tu verifici în agendă dacă ai loc în ziua respectivă ținând cont de timpul pe care îl acorzi unei programări.

RECOMANDARE

Adaugă 15 minute în plus și ia în calcul și o posibilă întârziere a ei, sau…chiar a ta. E important să îți rămână timp și pentru poze, video-uri de final.

Abia după ce știi sigur că te încadrezi ca ea să fie gata pe ora X, o programezi. Altfel e un compromis din start. 😞

Între timp discutați de complexitatea coafurii și de machiaj. Ajut-o să facă planul pentru acea dimineață.

Fii un ‘’staroste de beauty’’. 🎉

Îi ușurezi munca pentru că ea, posibil să nu mai știe încotro să o ia de la atâta organizare.

Eu, personal, optez pentru programarea machiajului înaintea coafurii pentru ca finisajul din față să nu aibă de suferit și eventualele clipsuri puse în par la machiaj pentru descoperirea feței, sa nu strice ceva sau să lase urme nedorite pe șuvițe.

Bun, ai făcut planul pentru ziua evenimentului…

Știi cam ce vrea și durata e stabilită, nu va mai fi o surpriză pentru clientă că durează x timp, acum urmează să îi transmiți detaliile referitoare la pregătirea părului.

Dacă în procesul tău de lucru incluzi și spălarea părului, atunci machiajul va fi realizat după coafură, clar.

Dar dacă nu este timp pentru tot răsfățul, spune-i tot ce e nevoie să facă înainte de programare.

RECOMANDARE

Nu îi da ”de lucru” clientei mai mult decât spălarea părului și uscarea lui!

Ea vine la coafor, la un profesionist care obligatoriu trebuie să știe să se descurce în orice situație.

Dar poți să îi transmiți următoarele:
✔️ să își spele părul de 2 x, foarte bine

✔️ să aplice mască sau balsam pe lungimea părului și să clătească foarte bine

✔️ să îl lase să se usuce simplu

✔️ să nu aplice produse de styling

✔️ să nu îl întindă cu placa

✔️ să nu îl prindă în coc sau coadă (aplatizează volumul)

TIPS&TRICKS

Poți crea o imagine de acest gen, în care să incluzi și datele de contact + locația, ca să aibă toate informațiile într-un singur loc.

Sunt multe aplicații gratuite prin care poți face asta, de exemplu: LiveCollage, Canva, etc.

Trimițându-i această imagine, câștigi timp pentru că nu îi mai scrii paragrafe întregi de detalii. Și îți ușurează munca pentru toate programările.

Îmi doresc să ai zilnic de trimis poze cu detalii pentru că vreau să fii atât de bună în coafuri încât să-ți scrie o mulțime de cliente.😍

Și cred că așa va fi, din moment ce ai citit până aici, îți dorești să fii azi mai bună ca ieri și ești exact în locul potrivit.

NU UITA!

Concentrează-ți timpul pe tehnică!

Timpul este cea mai importantă resursă a noastră, simplifică orice proces care îți fură minute degeaba și automatizează tot ce poți, astfel încât să poți să te dedici pasiunii tale mai mult.

PS: Nu știu cum faci programările, mie îmi place să le am scrise, pe Messenger, Whatsapp, astfel încât să nu existe neînțelegeri, telefonic dacă e cazul, apoi scrise rapid în conversația cu clienta și toată lumea liniștită. 😍

Sper că te-au ajutat sau inspirat informațiile din acest articol și mi-ar plăcea să îmi scrii părerea ta despre acest proces, sau ‘’tehnica’’ pe care o ai tu în legătură cu programarea clientelor.

Ideea e să coafăm cu iubire❤️, nu cu presiune🔨!

O zi excelentă, draga mea!

Crina, care vrea să simți în suflet bucuria fiecărei bucle

Coafează cu iubire❤️, nu cu presiune🔨! Read More »

Decizia din vacanță și urmările ei

10 ianuarie 2017 mă găsește dimineața cu fața umflată…în Austria, la ski.

Așteptam un an întreg acea vacanță după sărbători, să mă odihnesc, să schiez, să mă refac, vorba aceea: ‘’după un an întreg’’.

Perioada dinaintea sărbătorilor nu e cea mai ușoară pentru specialiștii din domeniul beauty.

Pe atunci încă prestam și servicii de manichiură-unghii tehnice 💅 și am avut foarte multe cliente. Inclusiv în perioada 4-10 ianuarie, pentru că plecam în concediu, trebuiau îndepărtați moșii de pe unghii. 🎅 💅

Țin minte că eram ca teleghidată, toate mă dureau după zile întregi de lucru, sigur știi senzația.. 😂

Și revenind la fața mea…
Treptat, a apărut durerea…acea durere, poate o știi (sper totuși să nu..), care nu îți dă pace, care simți că îți taie răsuflarea, acea durere pe care nu o poți explica, durerea de ”măsea”, nici nu o puteam localiza exact.

Prietenii mei cu care am mers în vacanță, își pregăteau schiurile să meargă pe pârtie.

Vlad, soțul meu a rămas cu mine, încerca să mă ajute cu toate metodele băbești și ideile care îi veneau în minte.

I-am scris repede Biancăi de la cabinetul de stoma unde mergeam și s-a speriat și ea când mi-a văzut pozele.

M-a ajutat telefonic, cât a putut, mi-a trimis radiografie ca să îi arăt medicului la care am ajuns, că nu mai puteam altfel.

Situația se agrava și eu simțeam că mai îmi crește un cap dacă nu fac ceva. 🙈

Dar CE?

Mi-a făcut medicul incizii ca să dreneze, era o infecție care s-a ‘’activat’’ la frig dacă bine rețin.

Speram să se amelioreze lucrurile după 1-2 zile, dar eram tot mai rău, durerea nu înceta, fața mea era tot mai deformată și abia deschideam ochiul drept…așa am ajuns într-un alt cabinet, la 200 km distanță, la o româncă.

Mi-a pus ceva tratament, ceva a făcut ea, mi-a ascultat oftatu’ de durere și m-am întors la cabană.

Din acea seară eram mai bine, dar nu era ok să stau în frig.

Cabana unde eram cazați era superbă, priveam de pe geam stratul de zăpadă, turiștii care se bucurau de stațiune, de vreme, de tot.

Începeam să accept situația că nu voi schia în acea vacanță.

Când deja nu mai simțeam durere, au început întrebările în capul meu:
De ce fix acum? De ce aici? 🙈

Și cum ador să scriu, mi-am luat un pix și multe coli A4 și am început să pun pe hârtie ce vreau să fac cu viața mea, cu cariera, încotro mă îndrept, de ce fac ceea ce fac, salonul…tot. ✍️ ✍️

Și brusc, mi-am amintit o chestie:

Mie îmi plăcea enorm să pictez design-uri pe unghii, participasem la peste 20 de cursuri și aș fi stat ore întregi să fac asta clientelor mele.

Dar ceva mă neliniștea în ultima perioadă.

Aveam o clientă, Raluca, tare dragă mie. Venea de regulă la 18:30, miercurea și mereu mă lăsa să testez modele noi, era încântată la maxim de orice punctuleț și îi plăcea că mereu avea ceva nou și interesant pe unghii.

Ei bine, am constatat că la ultimele 2-3 programări era acest dialog:

‘’Crina: Facem unghiile roșii azi? Fără model, să nu le încărcăm că arată super și așa.
Raluca: Da, sigur, liniștită.’’

Îmi amintesc perfect că vedeam ceva în privirea ei, dar cu toate astea…mergeam mai departe. 🙁
Scuze, Ralu, încă o dată!

Următoarele 2 programări iar, fără model sau doar ceva simplu…

Și mi-am dat seama că nu mai aveam energie la ora 18:30 să mai creez și începeam să fac FIX ce nu îmi doream:
Manichiură simplă, cu o culoare și 2 dungi. 🙈

Mereu mi-am zis: ori fac ceva special, ori mă las, culoare simplă pe unghii își poate pune și clienta acasă. Eu vreau ce fac să fie WOW.

Și atunci mi-am adresat ceva:

‘’Dragă Crina,
Clienta ta, Raluca, nu are nicio vină că tu nu mai ai energie la 18:30 și nu ar trebui să plece acasă cu o culoare simplă după ce ani de zile te-a lăsat să testezi toate mămăruțele posibile și imposibile!’’  🙈

Și da, Crina din mine avea mare dreptate!
Eu eram vinovată că făceam de toate și seara eram epuizată, uneori chiar frustrată că rămân în urmă cu tehnicile noi.

Participam așa cum puteam la cursuri pe fiecare arie: manichiură (tehnică și separat design), tunsoare, culoare, coafură. Exersam cât puteam, dar simțeam că nu e ok ceva, tot ratam lucruri.

Nu e ușor deloc să faci mai multe servicii, deși pentru cliente e comod.  🙈

Aplicam vopseaua în părul clientei, apoi începeam să îi pilesc unghiile, apoi spălam părul, îl uscam și continuam manichiura.

Eu am ales asta și până atunci nu realizam că e un efort imens, pentru că îmi plăcea enorm tot.

Dar unde ducea acest TOT? Asta era întrebarea! Ce voiam să realizez în viitor?

Ei bine, cu listele mele, am început să-mi îndrept atenția spre ce mi-aș dori mai mult să fac.  ✍️ ✍️

🛑 Era clar că nu mai puteam continua așa.
Bine, după ce am cântărit ⚖️ tot ce îmi plăcea, ce simțeam în timp ce lucram, după, ce îmi aducea o doză în plus de satisfacție, etc…

Decizia a venit, acolo în Austria:

GATA, NU MAI FAC MANICHIURĂ  😱😱

În acel moment, m-am dus la geam, am privit spre cer și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toată durerea și toată experiența care m-a obligat să rămân în cabană, eu cu mine, o săptămână.  🙏 🙏

Deciziile cele mai bune din viața mea, le-am luat, din păcate sau din fericire, în urma unor dureri destul de mari.

E bine sau rău? Pentru mine personal, consider că e bine, așa a trebuit să fie.
Consider că, mereu se închid uși nepotrivite și se deschid altele care sunt potrivite pentru noi.🚪 🔑

Cum m-am întors la salon, am inițiat o discuție cu colega mea de la manichiură. Mi-a zis atunci că și ea vrea să vorbim, dar mă lasă pe mine prima.

Așa că am început eu:
”Ralu, (tot Raluca o chema si pe ea), vreau să renunț la manichiură și vreau să știu dacă dorești să preiei clientele mele care doresc să vină în continuare la noi în salon.

Ralu: Pfuuu…și eu voiam să îți zic că renunț la manichiură, am încercat, dar nu e ceea ce îmi doresc să fac.

Am zâmbit și am zis: bun, în regulă, excelent că ai realizat asta, atunci hai să acoperim programările împreună o lună, două ca să găsim alte saloane unde să meargă clientele noastre, să le putem recomanda, nu le puteam lăsa așa…”
A fost de acord și m-a ajutat încă o perioadă scurtă.

Doua luni mai târziu, eram liberă ‘’de contract’’!

Mă bucuram de un program mai lejer la salon și am început să organizez tot mai des ședințe foto, iată câteva imagini.

Foto: Mihai Ștefan & Amalia Talihan
Modele: Adria, Eliza, Oana, Nicoleta, Renata
Dress: Maya Fashion, Natalia Vasiliev
Make-up: Adela Pora

Abia atunci am început serios, conștient, și organizat, să lucrez la visul meu de a împărtăși și altora din ceea ce știam și experimentam.

Visul meu de a deveni trainer de coafuri și de a avea contact cu oameni pasionați de coafuri care vor să evolueze prindea contur.

Dar, chiar dacă am făcut 7-8 ani manichiură, m-am bucurat de fiecare unghiuță pictată.

În momentul în care nu mai aveam dorință și entuziasm să pictez, am spus STOP.🛑

Clientele nu erau vinovate că eu îmi aglomeram programul și că făceam o mie de lucruri.

Mă bucur enorm că nu am făcut atunci vreun compromis.

Adică să fac în continuare manichiură, pentru binele salonului, sau al afacerii.
Deși nu mai aveam acest serviciu în salon și a durat vreo 6 luni până a venit un alt tehnician la noi în salon.

Am luat decizia atunci și m-am ținut de ea.  💗

Acum, îmi mulțumesc mie că m-am oprit la timp și lucrurile ce au urmat după, au fost perfecte pentru drumul meu.

După ceva timp, am renunțat să mai tund și să vopsesc, din același motiv, să îmi pot canaliza energia, timpul și toate activitățile spre ceea ce visam.

Și DA, se poate să faci ce îți place!

Acum, la finalul poveștii mele de azi, am o întrebare pentru tine:

❓ Tu ce acțiuni faci pentru visul tău?

Dacă
✔️momentan lucrezi în alt domeniu și visezi ca într-o zi să coafezi cliente minunate
✔️ești deja în domeniu, dar simți că faci aceleași coafuri și nu ai mai învățat lucruri noi demult
✔️dacă ai facut un curs și îti lipsește motivația
✔️dacă ești doar pasionată de coafuri și vrei să ții această pasiune ca pe un hobby, dar vrei totuși să realizezi coafuri actuale, abia aștept să începem călătoria împreună.

Destinația îți promite:

💥 încredere în tine
💥 coafuri noi în portofoliu
💥 tehnici noi
💥 perfecționare
💥 marketing & prezență pe Social Media
💥 comunitate faină + multe altele

Aici ai pagina de prezentare a acestei frumoase călătorii alături de mine:
www.crinadodea.ro/curs-online

Apropo, scrie-mi un comentariu, mi-ar plăcea să știu dacă deprinzi mici lecții din experiențele mele!

O seară excelentă, draga mea!  🤗

Crina, care și-a adus aminte când a început oficial totul

Decizia din vacanță și urmările ei Read More »

Panoul visurilor în 7 pași -VIDEO

Ieeeei!! Miroase a primăvară, deși încă e puțin rece afară.  🤗 🤗

💐Îți doresc să ai parte de o primăvară minunată, în care să te bucuri la maxim de tot ceea ce ne oferă natura și în care să te organizezi ca la carte (dacă nu ai făcut asta până acum) pentru tot ceea ce vrei să realizezi în 2021.

Eram datoare cu acest articol în care vreau să îți arăt cum mă organizez eu anul acesta și am făcut tot posibilul să îl primești azi, de Mărțisor! 😊

Chiar dacă suntem într-o perioadă cu provocări pe toate planurile, visurile noastre nu trebuie să dispară!

Din contră, ele ne pot ajuta foarte mult!

Ne pot da o doză serioasă de motivație, curaj, încredere, etc.

Din păcate, părinții noștri nu au avut acces la informația care e la un click distanță de noi acum și nu au reușit cu toții să facă ce le place în decursul vieții. Responsabilitățile, copiii sau alți factori, i-au determinat (pe unii) să rămână loiali unui job care nu ii încărca pozitiv.

Acum, în schimb, văd mulți tineri care vor să își descopere vocația.

Chiar participă la nenumărate cursuri și seminarii despre acest subiect și mă bucură tare acest lucru.

E prea scurtă viața ca să faci ce nu îți place.
Acum, căutăm să ne organizăm cumva dorințele, care sunt multe și le-am vrea pe toate deodată să le vedem îndeplinite.

Tocmai de-asta, o conștientizare, o prioritizare, un plan, ne vor ajuta să știm de ce ne trezim dimineața. 🙂

Oh, de câte ori mi-am dorit să știu răspunsul la întrebarea asta…

Cu toate că fac ceea ce îmi place, sunt om și e normal să îmi pun întrebarea asta și de regulă, o pun când sunt obosită, epuizată, dar asta e altă poveste.

Apropo, credeam la un moment dat că un credit bancar m-ar trezi dimineața cu mai multă motivație, dar am înțeles rapid că nu acesta e secretul. 🙂

Motivația vine când claritatea este prezentă în mintea și viața ta.
Altfel, cred că nu are loc.

Când știi ce îți doreșți, aș îndrăzni să zic.

Și dacă nu te simți suficient de motivată, trebuie să analizezi dacă acele lucruri pe care le ai de făcut, chiar ți le dorești TU, sau și le doresc alții pentru tine.

Aici e valabilă și faza: ce frumos tunzi, ai cliente, de ce nu îți deschizi propriul salon? să lucrezi pentru tine.

Și încep ”rotițele” să meargă și un bun specialist poate ajunge în propriul salon plin de frustrări, fără timp liber și poate chiar cu mai puțini bani.
Lui îi era bine înainte, fără atâtea responsabilități, era bun pe ce făcea.

Antreprenoriatul nu e pentru toată lumea.

Revenind la organizare, eu personal, la începutul fiecărui an, am o activitate dragă mie.

Îmi creez propriul panou de visuri.   💗💗

Anul acesta l-am creat mai târziu din cauza unor situații neprevăzute, dar oricum visurile le aveam deja în minte.

PS:nu e târziu niciodată să dai play visurilor tale.

Dacă îți dorești să vezi primii pași  👣  pe care îi fac ca să îmi organizez activitatea în acest an, urmărește video-ul de mai jos.

Pune pe pauză și ia-ți notițe. 🙂

Ai de gând să faci mai multe activități care îți plac? sau ai ceva planuri mărețe? care ți se par greu de atins?
Începe cu acest panou, începe cu primii pași! 👣 👣

E creativ, te va relaxa un pic în timp ce îți faci ordine în ceea ce îți dorești.

Poate fi o activitate pe care să o faci împreună cu copiii tăi dacă ai. 🙂

Sper că te-am convins și aștept cu nerăbdare un semn de la tine să îmi spui părerea ta despre video și ce hotărâre ai luat în privința panoului.

Îi dai o șansă să te ajute să zbori spre obiectivele tale?
Începe acum să desenezi cele 7 arii ale vieții.
Aștept să îmi scrii! 🙂

O zi excelentă și spor la căutat poze pentru panou!:) lasă copilul din tine să se joace un pic 


Crina, care vrea să te organizezi și să îți îndeplinești visurile pe care le ai!  👣 👣

Panoul visurilor în 7 pași -VIDEO Read More »

Oficial acesta este primul articol scris pentru acest blog

Îmi văd visul cu ochii 🙈

De cel puțin 3 ani îmi doresc să am propriul blog și să scriu pentru persoanele care mă urmăresc, să fiu mai aproape de ele, așa…la un click distanță.

DA! Ador să scriu! ❤️

Și de acum, vom comunica și aici.

Voi scrie articole interesante despre hairstyling, dar și articole utile cu teme diverse.

Eu sper din suflet să îți fie de folos!

Poți să-mi scrii în comentarii sau în privat ce subiecte ai vrea să abordez, le notez și voi crea conținut relevant.

Vei găsi câteva articole gata postate, pe care le-am scris în 2020 și care au fost foarte apreciate. Conțin tutoriale VIDEO și dacă nu știi să realizezi încă, acele coafuri, îți recomand să le urmărești și să le exersezi ca să le poți realiza și clientelor tale.

Azi atât îți scriu pentru că abia am așteptat să te anunț că e GATAAA blog-ul.

Te îmbrățișez și îți mulțumesc că ești aici! 🙏🤗❤️

Crina, cea care se bucură că e gata site-ul & blog-ul.

Oficial acesta este primul articol scris pentru acest blog Read More »

Coafura afro- Tutorial VIDEO

Neața!! 🤗

E primul articol pe care îl scriu din mașină ❤️ , din dreapta, evident. 😊

Sunt în Făgăraș, într-o mini excursie și cum iubeeeesc ceea ce fac, degețelele mele vor să scrie și le las să își facă de cap. 😊

Ți-am trimis zilele trecute un material interesant despre fizionomii (îl găsești și pe blog) pe care l-am creat în urma unui webinar cu Marilena Petrache, consultant de imagine în București.

Am avut multe reply-uri și stiliștii au fost încântați de informațiile de acolo, daaar…mai ales persoanele care sunt la început de drum.
Pentru ele orice mic detaliu contează.

Mă bucur că a fost un material apreciat și pentru că aveam energie maaaximă după ce l-am trimis, am hotărât să mai fac ceva. 😊


Am ieșit la plimbare cu căruciorul și în plan mi-era că dacă va adormi fetița mea, intrăm în academie și până doarme îmi fac niște bucle afro. ❤️


Dar pentru că îmi place mereu să cuplez lucruri, am decis să filmez procesul, poate voi ajuta cu acest tutorial persoane care încă nu știu să creeze bucle afro, sau nu sunt mulțumite de rezultat.

Aveam emoții că se va trezi și nu îmi voi termina coafura, daaar, cum am o fetiță super cuminte care vrea să mă ajute, a dormit până am terminat și încă vreo 20 minute după. 😊 ❤️

Modul de ondulare, modul de aranjare a buclelor după ce au fost ondulate, produsele, fiecare detaliu este important pentru un rezultat frumos. 😊


În realitate a durat cam 25 minute!

Am folosit:

✔️ uscător & perie rotundă 64 mm

✔️ perie plată descâlcit

✔️ pieptene de carbon

✔️ clipsuri

✔️ ondulator de 9 mm

Produsele de styling Keune ❤️ :

✔️ Keratin smooth pentru pregătirea părului, este un balsam bifazic fără clătire

✔️ Fixativ Freestyle, nivel de fixare 8 din 10


Scrie-mi după ce îl vezi, te rog!
Ai mai făcut bucle afro? Cum?
Ai găsit ceva nou în tutorialul meu?

Sunt extrem de curioasă să aflu părerea ta!


Îmbrățișări! 
🤗

Crina, care dă din casă cum iși face buclele afro 
😊

Coafura afro- Tutorial VIDEO Read More »

Despre fizionomii cu Marilena Petrache

Am făcut un task care mi-era pe listă din aprilie.. 
Iuhuuu!! Ce eliberare!

Whaaaaat???
DA! De la prima ediție a cursului online mi-era pe lista să scriu acest articol. 

Așa că dacă îți amintești că am rămas datoare, azi poți să mă ierți! 🙏

Sunt entuziasmată uneori, mai intru în proiecte noi și mă mai abat din drum, dar totul din dorința de a realiza mai multe materiale, cursuri, etc.

Referitor la curs, vreau să știi că în cadrul lui, discutăm de la 0 toate aspectele.

Începem de la tipurile de păr și fizionomii, punctele în coafură, spălarea și uscarea părului, pregătirea părului înainte de coafuri, tehnicile de texturare, trucuri de coafat și muulte altele.

Din prima ediție am avut în fiecare curs, o invitată specială care a prezentat detaliat tipurile de fizionomii.💗

Este vorba despre consultantul de imagine, Marilena Petrache, din București.

Despre Mari, în câteva cuvinte:

Înainte să afli despre acreditări și lucruri mai oficiale, pot să îți traduc, în linii mari ce face ea. 🙂

Le arată oamenilor că sunt frumoși așa cum sunt și îi ajută să se (re)descopere.
Cum?

Cu ajutorul vestimentației corect alese, cu ajutorul culorilor potrivite, ea îi face pe oamenii ”normali”să arate de revistă.

Serviciile de Image Consultancy, Business Etiquette trainer și Personal Shopper se ridică la standarde internaționale prin studiile acreditate ale Școlii de Fashion „Accademia dell Lusso” din Milano, Academia de consultați de imagine „Colour me beautiful” din Londra, Institutul Diplomatic Român, cursurile de protocol și etichetă diplomatice și Relațiile Publice din cadrul Universității de Jurnalism din București.

Începând cu anul 2018 a devenit reprezentant autorizat al Academiei de consultanță de Imagine, Colour Me Beautiful, Londra ceea ce îi permite să formeze consultanți de imagine pe teritoriul României.

Înainte să ofere orice sfat legat de o ținută, Marilena face o analiză corporală și identifică forma feței.

Din webinar-ul LIVE am extras câteva idei și sugestii pe care mi-am dorit să ți le împărtășesc și ție. 💗💗
Știai că este necesar să știi să identifici forma de față pentru a-i 
adapta corect clientei tale o coafură, astfel încât fața să pară echilibrată?

Daaa, e nevoie să ținem cont și de ținută, eveniment, rol, etc. Daaar…azi, ne limităm doar la tipurile de față ca să știi să le descoperi și să faci cele mai bune propuneri în calitate de specialist.

Clienta ta va aprecia că îi oferi și ei informații prețioase și va avea mai multă încredere în tine!

Forma de față ovală

Cum o identifici?

  • fruntea este mai îngustă decât pomeții
  • linia pomeților și a maxilarului este retrasă
  • forma de față perfectă, ideală
  • cea mai versatilă
  • se potrivește orice tip de tunsoare/coafură
  • de regulă este forma cu care se lucrează cel mai ușor deoarece proporțiile sunt 
    aceleași

Forma de față pătrată

Cum o identifici?

  • fruntea este lată
  • pomeții și maxilarul sunt pe aceeași linie
  • există multe unghiuri și linii drepte

Cum o echilibrezi?

  • adaugă volum în zona calotei
  • este permis un breton asimetric (pe jumătatea frunții)
  • creează bucle lejere, fără prea mult volum
DE EVITAT:

❌ 
bretonul drept
❌ tunsoarea bob dreaptă (subliniază și mai tare acele linii drepte)
❌ accesoriile cu forme&unghiuri drepte

TRUC
Poți opta cu încredere pentru o tunsoare în trepte care va armoniza liniile drepte.

Forma de față dreptunghiulară

Cum o identifici ?

  • fața lungă, îngustă
  • bărbia cam pătrată
  • seamănă foarte mult cu fața pătrată doar că are segmentul din mijloc mai alungit

Cum o echilibrezi?

  • adaugă volum în zona urechilor
  • este permis un breton asimetric (pe jumătatea frunții)
  • buclele și tunsoarea în trepte va armoniza liniile drepte
DE EVITAT:

❌ 
părul lung&drept, cu cărare pe mijloc
❌ accesoriile cu forme&unghiuri drepte

TRUC
Părul de lungime medie este cea mai bună opțiune pentru acest tip. Rotunjește obrajii și face imaginea sofisticată, feminină și elegantă.

Forma de față triunghiulară

Cum o identifici ?

  • fruntea și pomeții sunt destul de lați
  • bărbia este ascuțită

Cum o echilibrezi?

  • adaugă volum exact în zona unde lipsește, zona bărbiei și a maxilarului
  • este permis un breton asimetric
  • este permisă tunsoarea de tip bob
DE EVITAT:
❌ 
accesoriile cu forme&unghiuri drepte
❌ cărarea pe mijloc
❌ bretonul pe toată fruntea (creează impresia de o barbie și mai îngustă)

TRUC
Accesorizarea în zona urechilor!
Cerceii medii/mari contribuie la volumetrie!

Forma de față rotundă

Cum o identifici?

  • pomeții rotunzi
  • conturul fetei este rotund
  • lungimea fetei este aproximativ egală cu lățimea

Cum o echilibrezi?

  • adaugă linii drepte
  • sunt permise cărările și bretoanele asimetrice
  • sunt permise tunsorile puțin filate
DE EVITAT:
❌ 
volumul în zona urechilor
❌ vârfurile orientate în interior (la o tunsoare bob)
❌ coafurile voluminoase
❌ accesoriile rotunde

TRUC
Cerceii pot fi tip piramidă sau în forme pătrate&dreptunghiulare ca să nu evidențieze și mai mult rotunjimea fetei.

Cum e?
S-a făcut lumină printre tipurile de fizionomii?😀

Îmi doresc taaare mult să pui în aplicare aceste informații și în timpul consultatiei 
cu clienta ta să ții cont de forma feței atunci când faci propuneri.

Este foarte important acest aspect și cu cât vei exersa mai mult, vei găsi soluții la provocările tale,
iar clientele tale vor fi încântate de profesionalismul tău! 💗

DE REȚINUT!
acolo unde sunt linii drepte poți adăuga linii curbe 
forma feței se echilibrează și din machiaj și accesorii. 

‼️Am o sugestie pentru tine dacă nu știi de unde să începi: descoperă-ți forma ta de față dacă încă nu o cunoști și apoi identifică și pentru membri familiei tale!
Poate fi un exercițiu distractiv, dar care te va ajuta mult! 😀

Spune-mi părerea ta despre acest articol! 💗Mă motivează să mai scriu dacă văd interes din partea ta!

O zi excelentă! 💗
Crina Dodea Hair Designer

Sursa textelor este Colour me beautiful, prin trainer autorizat Marilena Petrache.
Sursa foto: Pinterest;

Contact Marilena Petrache:
www.colourmebeautiful.ro
https://www.facebook.com/MPImageconsultant
https://www.instagram.com/marilenapetrache

Despre fizionomii cu Marilena Petrache Read More »

Ce îi transmit clientei înainte de programare? Lecția 1

”Maria(clienta): Mi-am întins părul cu placa să îți fie mai ușor să îl coafezi. Sper că nu e nicio problemă! unde mergeam înainte la coafor așa îmi ziceau să fac
Crina(hair designer): Păi nu e ok deloc ce ai făcut, dacă acum ai vrea să îți fac bucle, ele nu ar rezista dacă părul e întins cu placa, plus că el fiind întins acum, îl modelez greu
Maria: Aaa, nu am știut, dar nu vreau bucle oricum, vreau un coc prins.
Scuze, nu m-am gândit să te întreb dacă e nevoie să pun ceva anume pe el sau să îi fac ceva. (îmi arată poze, e un coc texturat 😱 )

Crina: Mulțumesc că ai vrut să îmi usurezi munca, voi încerca să mă descurc de data asta. (nu știu cum, dar mă ajută cumva Domnu) De acum înainte când te mai programezi la mine cel puțin, o să te rog să faci in felul următor…”

Îți sună cunoscut?

Am pățit-o și eu de multe ori, dar și alți hairstylisti, așadar, dacă ești la început de drum și încă nu ai întâlnit această situație, nu cred că scapi.😐

Coafura texturată și nu numai, necesită înainte o pregătire, dar nu oricum.

Ideal ar fi să spălăm părul în salon înainte de fiecare coafură și să îl direcționăm prin uscare exact acolo unde ne dorim.

Din păcate, timpul nu ne permite întotdeauna și asta am discutat deja cu toți cursanții care vin la cursurile mele. 99,9% din ei mi-au răspuns că vin clientele în salon cu părul spălat.

Cu toate astea, am întâlnit următoarele situații în care:
👉 clienta nu s-a spălat corect pe par și mi-a fost extrem de greu să îl aranjez, nici acum nu știu de ce nu l-am spălat rapid pentru că oricum m-am decalat încercând să lucrez cu el așa încărcat și aspectul nu mă mulțumea
👉 clienta a venit cu părul prins strâns în coc sau coadă + fixativ pe el sau spumă
👉 clienta și-a întins părul dorind să mă scutească de un efort
👉 clienta a venit la programare cu părul ud și cu prosopul în cap, etc.

Aceste situații îmi dădeau mai mult de lucru și nu reușeam să pregătesc corect părul, respectiv:

👉dacă părul nu era spălat corect, rămânea îmbâcsit atât de produsele care au fost pe el cât și de sebumul de pe scalp; uneori nici șamponul uscat nu îl salva (nu folosesc de obicei, mai degrabă îl spăl rapid o dată și foarte bine, apoi îl usuc)
👉dacă părul era prins în coc sau coadă și rădăcina era lipită de scalp, mă chinuiam la obținerea volumului, acesta fiind aplatizat prin prindere
👉dacă părul era întins, o coafură din bucle era compromisă total, iar orice coafură pe care voiam să o fac, modelarea îmi dădea bătăi de cap, nu reușeam să aranjez șuvițele cum am nevoie
👉dacă părul era ud, îmi lua timp extra să îl usuc


Trebuie să ținem cont că dacă nu spunem ce avem nevoie, clientele nu vor ghici, ele ne ajută dacă noi le spunem.
Plus că fiecare din noi are stilul ei, poate tu procedezi altfel și când vine la mine clienta ta eu am alte așteptări.

Suntem diferite și e posibil să avem moduri de lucru diferite.

După multe situații de genu, mi-am format o ‘’poezie’’ pe care o ziceam fiecărei cliente:

  • să vină cu părul proaspăt spălat și neprins în coc sau coadă
  • să spele foarte bine părul cu șamponul pentru tipul ei de par
  • aplice balsam/mască  și să clătească foarte bine (insistam)
  • să îl usuce și să NU pună produse de styling;

De când i-am zis fiecărei cliente aceste ”instrucțiuni”, pot număra de câte ori mi-a mai fost ‘’sabotată’ pregătirea părului, aceasta devenind mai ușoară, iar texturile mele implicit mai finisate.

Da…te-ai prins! 👏

Finisajul are mare legătură cu pregătirea părului, așadar, dacă îți dorești să realizezi coafuri cu texturi frumoase, e necesar să îți ușurezi munca transmițând clientei exact ce ai nevoie astfel încât pregătirea părului să îți ia cât mai puțin timp.

De 13 ani în acest domeniu, extrem de pasionată de coafuri, iubesc să ofer mai departe informațiile pe care le-am învățat în timp ce am coafat mii de cliente, dar și din experiența cursurilor pe care le-am predat și la care am participat.

Și pentru că îmi doresc să realizezi și tu coafuri texturate cât mai ușor, dar în același timp să fii profi, am creat un material pe care l-am denumit:

Pregătirea Corectă a Părului înaintea unei coafuri texturate.

Este format din 3 lecții:

  • 1. Ce îi transmit clientei înainte de programare?
  • 2. Avantajele echipamentului electric + ustensilele&produsele de styling pe care le folosesc
  • 3. Pașii concreți pentru pregătirea părului

După aceste lecții vei știi cum să pregătești părul atunci când ai de realizat o coafură texturată.

Am întâlnit mulți cursanți care sunt la început de drum, dar și stiliști cu mai multă experiență, care sar peste această etapă și cum se așează clienta în scaun, deja încep să onduleze părul, fără să îl pregătească.

Nu consideră că această parte este esențială și nu vor să îi acorde timpul cuvenit, deoarece spun că clientele nu sunt dispuse să stea mult în salon.

Mai mult de atât, folosesc uscătoare casnice, fără duză, slăbuțe, iar placa de creponat care ajută la volumul de la rădăcină, are zimții medii și efectul ei pe par lasă urme intense de creponat de care clientele s-au săturat.

Dezamăgirea că au fire rebele peste tot îi fac să piardă timp la final încercând să finiseze texturile mai bine și ascunzând firicele rebele.

Punând agrafe peste agrafe, forma e compromisă și e posibil că acea coafură să nu mai semene cu ideea de la care s-a pornit, rezultând cu totul altceva.

Pentru că îmi doresc să afli cum pregătesc eu părul înaintea unei coafuri texturate, am creat acest material.

Învățarea tehnicii corecte a pregătirii părului este esențială și te ajută să economisești timp, energie, produse de styling și bani.

În următoarea lecție îți voi detalia:
Avantajele echipamentului electric + ustensilele&produsele de styling pe care le folosesc în pregătirea părului.

Răspunde-mi te rog la aceste 2 întrebări:
1)Tu pregătești părul înainte de a-l coafa?
2)Cât timp aloci pentru pregătirea lui?

Simte-te liberă să îmi scrii ce întrebări mai ai în legătură cu pregătirea părului înainte de o coafură.
PS: răspund la fiecare mail, mesaj, comentariu în parte 🙂

Pe curând,
Crina Dodea

Ce îi transmit clientei înainte de programare? Lecția 1 Read More »