Cum realizezi coafuri cu volum?
Îți prezint azi cum poți realiza și TU, coafuri cu bucle & volum, extrem de întâlnite pe Social Media.
Am pregătit o serie de materiale pentru stiliștii care au nevoie de o doză de inspirație acum, în plin sezon de evenimente, ești pe fază, da?
Breton cu volum, sau chiar perfect finisat, ”lipit de scalp” și cu 2-3 perluțe, cărări pe mijloc, asimetrice, pot pune în dificultate uneori un stilist la început de drum.
Câte cliente, atâtea dorințe, nu?
Poate ți se întâmplă și ție să nu știi efectiv de unde să începi coafura și ce etapă urmează după ce prinzi codița X.
Vreau să pun un reflector pe coafuri și să vezi și tu cum poți ”detecta” etapele atunci când te trezești cu o poză de pe Pinterest pe masă. 🙂
Voi mai aborda subiectul acesta în materialele viitoare.
Azi discutăm despre bucle mari, cu volum, rezistente.
Nu toate clientele vor părul prins și ar fi păcat să nu adaugi coafurile cu volum în portofoliul tău.
Citește până la final pentru că am dovada că a rezistat până seara. Hi, hi!
Iată cum am procedat în acest caz, când am coafat-o pe Corina, draga mea prietenă. ♥️
Rețeta succesului cu ingrediente magice și praf de zâne
Se începe cu pregătirea părului, care, pentru mine e SFÂNTĂ. 🙈
Eu lucrez cu produsele Keune, dar am scris în paranteză ce ai nevoie în etapa respectivă, în caz că tu deja ai alt brand pe masa de lucru.
⚡️ Keratin Smooth (leave-in, balsam fără clătire) pe lungime & vârfuri & netezire cu peria rotundă cu diametru de 54 mm pentru ca părul să nu se încâlcească ulterior, când pregătești rădăcina
⚡️ Salt Mist (spray cu sare de mare/spumă pentru volum) pe rădăcină & peria rotundă cu diametru de 32 mm pentru a crea volum
⚡️ Tapaj la rădăcină & aplicare pe lungime Hot Iron Spray (protecție termică), apoi Liquid Hairspray (fixativ lichid), se piaptănă șuvița și se ondulează clasic, în interior, cu ondulator de diametru 25 mm (sau 32 mm), apoi se aplică clips la fiecare șuviță
Schema de ondulare este simplă:
- Se secționează zona dintre cele mai înalte puncte ale sprâncenelor și se aleg 3 șuvițe pe orizontală
- În zonele laterale rămân câte 2 în fiecare parte dacă părul este foarte des aici, dar se poate ondula și una, poziționând toată masa de păr, chiar sus, aproape de cărare
- În spate, pe 2 rânduri, se secționează 3-4 șuvițe pe orizontală, pe fiecare rând, una sub alta, în funcție de densitatea părului.
Poate vei avea 11, 13, sau chiar 15 șuvițe în total, dacă părul e des.
Vezi schița de mai jos ca să-ți faci o idee.
+ șuvițele din cealaltă zonă laterală, în cazul schiței, încă 6 (10-11 în zona urechii, 12-13-14-15, în spate).
⚡️ Durează câteva minute să se răcească toate șuvițele, apoi se îndepărtează clipsurile și clienta își sprijină gâtul pe spătarul scaunului pentru a putea pieptăna buclele și a sta și ea cât se poate de confortabil.
!! Să ții cont de tehnica aceasta pentru că buclele vor fi fixate cu volum și când le vei poziționa ulterior în față, efectul va fi WOW.
⚡️ Cu ajutorul pieptănului magic cu dinți rari de la Fejic, se piaptănă de sus până jos buclele, NU doar la suprafață, ci în adâncime, până la gât!
⚡️ Când s-au unit buclele și formează o masă de par care arată deja WOW, se aplică pe pieptăn Brilliant Gloss Spray (luciu de păr) & Spray Wax (ceară lichidă) și se piaptănă cu grijă de sus până jos pentru a finisa firele rebele.
⚡️ Ulterior se aplică Freestyle Spray (fixativ mai puternic), se piaptănă iar pentru a fixa inclusiv și firicelele rebele.
⚡️ Se împarte în spate în 2 și menținem masa de păr pe palme până când clienta se ridică și e cu fața la oglindă.
Ajută la poze să fie toată masa de păr în față, dar daca nu dorești “shooting”, poți împărți direct în 3 pentru a rămâne și în spate o parte din masa de păr și restul pe lateral, în față.
⚡️ Părul se așează pe umeri, cu grijă, se extinde să se vadă buclele frumos, se fixează cu Freestyle Spray.
⚡️ Se aranjează bretonul în funcție de volumul pe care îl dorește clienta și se fixează cu High Impact (cel mai puternic fixativ cu care lucrezi).
⚡️ Unde mai simți nevoia, pulverizezi Spray Wax & Brilliant Gloss Spray pentru strălucire și finisaj.
Dă play la Mini Step by Step ”Cum realizezi coafuri cu volum” 🎥
Complicat?
Poate sunt multe explicații, dar nu faci toate etapele deodată.
Cu răbdare, citești rând cu rând și aplici pașii.
Iată și feedback-ul de la ora 22. 🎊 🎉
Frumoasă Corina mea, așa-i? 🙂
PS: Dacă doar ai citit ”rețeta”, ai mai multe informații în “sertărașe”, dar mâinile nu știu ce să facă fără exercițiu.
Nu lăsa acest articol la nivel de informație, te rog! 🙂
Provocare lansată! Aștept un TAG pe Social Media cu rezultatele tale! 😍 🎉
Apropo, dă-mi un semn dacă te ajută acest format de prezentare, mini video step by step + schiță & explicații scrise, ca să țin cont și să mai fac. 💎
Cât despre produse, ustensile, echipament electric, le poți achiziționa direct de aici: www.dreamartbeauty.ro.
Și dacă îți dorești să îți crești încrederea în tine și să nu pierzi ani de zile până să fii stăpână pe ceea ce faci și clientele să îți umple agenda, scrie-mi în privat pe Social Media sau direct pe mail: contact@crinadodea.ro și discutăm concret situația ta să vedem cum te pot ajuta să ajungi acolo unde îți dorești.
Crina Dodea, care vrea să devii cea mai bună versiune a ta 😍
Cum realizezi coafuri cu volum? Read More »