Ce îi transmit clientei înainte de programare? Lecția 1

”Maria(clienta): Mi-am întins părul cu placa să îți fie mai ușor să îl coafezi. Sper că nu e nicio problemă! unde mergeam înainte la coafor așa îmi ziceau să fac
Crina(hair designer): Păi nu e ok deloc ce ai făcut, dacă acum ai vrea să îți fac bucle, ele nu ar rezista dacă părul e întins cu placa, plus că el fiind întins acum, îl modelez greu
Maria: Aaa, nu am știut, dar nu vreau bucle oricum, vreau un coc prins.
Scuze, nu m-am gândit să te întreb dacă e nevoie să pun ceva anume pe el sau să îi fac ceva. (îmi arată poze, e un coc texturat 😱 )

Crina: Mulțumesc că ai vrut să îmi usurezi munca, voi încerca să mă descurc de data asta. (nu știu cum, dar mă ajută cumva Domnu) De acum înainte când te mai programezi la mine cel puțin, o să te rog să faci in felul următor…”

Îți sună cunoscut?

Am pățit-o și eu de multe ori, dar și alți hairstylisti, așadar, dacă ești la început de drum și încă nu ai întâlnit această situație, nu cred că scapi.😐

Coafura texturată și nu numai, necesită înainte o pregătire, dar nu oricum.

Ideal ar fi să spălăm părul în salon înainte de fiecare coafură și să îl direcționăm prin uscare exact acolo unde ne dorim.

Din păcate, timpul nu ne permite întotdeauna și asta am discutat deja cu toți cursanții care vin la cursurile mele. 99,9% din ei mi-au răspuns că vin clientele în salon cu părul spălat.

Cu toate astea, am întâlnit următoarele situații în care:
👉 clienta nu s-a spălat corect pe par și mi-a fost extrem de greu să îl aranjez, nici acum nu știu de ce nu l-am spălat rapid pentru că oricum m-am decalat încercând să lucrez cu el așa încărcat și aspectul nu mă mulțumea
👉 clienta a venit cu părul prins strâns în coc sau coadă + fixativ pe el sau spumă
👉 clienta și-a întins părul dorind să mă scutească de un efort
👉 clienta a venit la programare cu părul ud și cu prosopul în cap, etc.

Aceste situații îmi dădeau mai mult de lucru și nu reușeam să pregătesc corect părul, respectiv:

👉dacă părul nu era spălat corect, rămânea îmbâcsit atât de produsele care au fost pe el cât și de sebumul de pe scalp; uneori nici șamponul uscat nu îl salva (nu folosesc de obicei, mai degrabă îl spăl rapid o dată și foarte bine, apoi îl usuc)
👉dacă părul era prins în coc sau coadă și rădăcina era lipită de scalp, mă chinuiam la obținerea volumului, acesta fiind aplatizat prin prindere
👉dacă părul era întins, o coafură din bucle era compromisă total, iar orice coafură pe care voiam să o fac, modelarea îmi dădea bătăi de cap, nu reușeam să aranjez șuvițele cum am nevoie
👉dacă părul era ud, îmi lua timp extra să îl usuc


Trebuie să ținem cont că dacă nu spunem ce avem nevoie, clientele nu vor ghici, ele ne ajută dacă noi le spunem.
Plus că fiecare din noi are stilul ei, poate tu procedezi altfel și când vine la mine clienta ta eu am alte așteptări.

Suntem diferite și e posibil să avem moduri de lucru diferite.

După multe situații de genu, mi-am format o ‘’poezie’’ pe care o ziceam fiecărei cliente:

  • să vină cu părul proaspăt spălat și neprins în coc sau coadă
  • să spele foarte bine părul cu șamponul pentru tipul ei de par
  • aplice balsam/mască  și să clătească foarte bine (insistam)
  • să îl usuce și să NU pună produse de styling;

De când i-am zis fiecărei cliente aceste ”instrucțiuni”, pot număra de câte ori mi-a mai fost ‘’sabotată’ pregătirea părului, aceasta devenind mai ușoară, iar texturile mele implicit mai finisate.

Da…te-ai prins! 👏

Finisajul are mare legătură cu pregătirea părului, așadar, dacă îți dorești să realizezi coafuri cu texturi frumoase, e necesar să îți ușurezi munca transmițând clientei exact ce ai nevoie astfel încât pregătirea părului să îți ia cât mai puțin timp.

De 13 ani în acest domeniu, extrem de pasionată de coafuri, iubesc să ofer mai departe informațiile pe care le-am învățat în timp ce am coafat mii de cliente, dar și din experiența cursurilor pe care le-am predat și la care am participat.

Și pentru că îmi doresc să realizezi și tu coafuri texturate cât mai ușor, dar în același timp să fii profi, am creat un material pe care l-am denumit:

Pregătirea Corectă a Părului înaintea unei coafuri texturate.

Este format din 3 lecții:

  • 1. Ce îi transmit clientei înainte de programare?
  • 2. Avantajele echipamentului electric + ustensilele&produsele de styling pe care le folosesc
  • 3. Pașii concreți pentru pregătirea părului

După aceste lecții vei știi cum să pregătești părul atunci când ai de realizat o coafură texturată.

Am întâlnit mulți cursanți care sunt la început de drum, dar și stiliști cu mai multă experiență, care sar peste această etapă și cum se așează clienta în scaun, deja încep să onduleze părul, fără să îl pregătească.

Nu consideră că această parte este esențială și nu vor să îi acorde timpul cuvenit, deoarece spun că clientele nu sunt dispuse să stea mult în salon.

Mai mult de atât, folosesc uscătoare casnice, fără duză, slăbuțe, iar placa de creponat care ajută la volumul de la rădăcină, are zimții medii și efectul ei pe par lasă urme intense de creponat de care clientele s-au săturat.

Dezamăgirea că au fire rebele peste tot îi fac să piardă timp la final încercând să finiseze texturile mai bine și ascunzând firicele rebele.

Punând agrafe peste agrafe, forma e compromisă și e posibil că acea coafură să nu mai semene cu ideea de la care s-a pornit, rezultând cu totul altceva.

Pentru că îmi doresc să afli cum pregătesc eu părul înaintea unei coafuri texturate, am creat acest material.

Învățarea tehnicii corecte a pregătirii părului este esențială și te ajută să economisești timp, energie, produse de styling și bani.

În următoarea lecție îți voi detalia:
Avantajele echipamentului electric + ustensilele&produsele de styling pe care le folosesc în pregătirea părului.

Răspunde-mi te rog la aceste 2 întrebări:
1)Tu pregătești părul înainte de a-l coafa?
2)Cât timp aloci pentru pregătirea lui?

Simte-te liberă să îmi scrii ce întrebări mai ai în legătură cu pregătirea părului înainte de o coafură.
PS: răspund la fiecare mail, mesaj, comentariu în parte 🙂

Pe curând,
Crina Dodea

1 thought on “Ce îi transmit clientei înainte de programare? Lecția 1”

  1. Toate sfaturile primite de la tine, referitoare la păr sau produse, mi-au fost foarte utile și îți mulțumesc pentru asta!🙏
    Îți doresc mult succes și aștept cu nerăbdare următoarele articole! ❤️❤️

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *